Poem cu Bogoșu (3)

ei niu start

Zilnic Bogoșu se privește-n lege

Ca în oglinda unei jumătăți de om

și semnul și-ntrebarea vrea

din când în când să mai dezlege

—    deodată —

și uite-așa, încet parcurge

tot drumul de la sine pân' la sine

cu o încrâncenare de miriapod.

Aleargă de pe creanga unui gând

pe creanga altui gând,

și de prin pomul lăudat

                        culege

un fel de sens, și nu-nțelege

dacă-i al lui sau poate, doar,

o jumătate dintr-un gând el vede

ca luna ruptă, după un tufiș arzând

sau poate-i pom, sau poate…

—    nu contează! —

E printre stele-oricum

e în acele supermarketuri celeste

cu suflete propuse spre vânzare

cu trupuri moarte ce prin lege

au coborât pe rafturile goale

și-mprăștie acum în aer

o lungă și teribilă duhoare.

Aer cu diamante Dumnezeu respiră

când pe pământ în vizită coboară

un om nemeritat, cucernic

o jumătate vie

                   lângă altă jumătate

cu care a venit cândva să ne dezlege.

Cu soarele coboară-n veșnicie,

și-acolo, undeva, lângă o cruce  

Bogoșu în genunchi vorbește

cu Dumnezeu, pe limba aspră duce
un fel de plâns al cărnii
ca pe-o teribilă comoară
ce în mormane fumegânde
cu un miros de hoit îl înfășoară.


Bogoșu e acum o jumătate,

căci, iată!, a murit întâia oară

și în abisul legii de pe cruce

ca un nimic concentric și opac se pierde,

o stea ce tremură-n lumină

când cerul reîncepe să se-mbete
cu veșnicia ce odinioară
era pierdută-ntr-o grădină dulce.