Ai zice că un şomer este un individ frustrat, chinuit de societate, blamat pentru inactivitate, un ins fără satisfacţii sociale. Aş zice că e greşit. Cel puţin dacă are 3 copii.
ANDRINELUL MEU (BOB CEL LUMINOS) se trezeşte întotdeauna primul. În timp ce eu sunt la parter, la cafeaua de dimineaţă, el sare din pat, îşi dă jos pantaloneii şi scutecul şi aleargă-ntr-un foc la baia de sus de unde îşi ia oliţa. Apoi se ascunde într-un colţ, în colţul cel mai întunecat, unde nu vede pe nimeni şi nu aude nimic, fiind doritor la rândul lui de a nu fi văzut sau auzit de nimeni... şi face (ce altceva decât) caca. Dacă aş merge sus, automat mi-ar striga sa cobor şi să-l las să-şi îndeplinească în linişte păsul catarhic. Ştiu asta. De aceea urc la etaj abia după circa 15 minute, ca să-l pregătesc pentru joaca zilnică.
VIVINICA (PRINŢESA MELOMANĂ) se trezeşte cu o oră mai târziu. Întotdeauna e ofuscată. Nu prea vrea să mă vadă (decât dacă îi e lene să se îmbrace singură, caz în care îmi cam "porunceşte" să o îmbrac). Mlădioasă şi foarte versată (deja) în arta mânuirii psihologice, ea nu se ascunde pentru nimic în lume, indiferent ce ar face. Ca să o îmbunez, trebuie să-i sărut gâtul şi să o fac să râdă. De multe ori coboară jos fără înştiinţare, gata îmbracată cu alte haine decât cele alese de mama ei cu o zi înainte.
DOMINIC (VIOLONISTUL ŞI ESEISTUL CLASEI) se trezeşte ultimul. Cu el nu am ce face. E deja "bătrân". Sunt mândru că băiatul meu mai mare ştie să cânte la vioară şi că a citit deja mai multe cărţi decât o făcusem eu până în clasa a VIII-a. Şi, după ce am citit Portetul lui, scris de învăţătoarea lui, parcă am făcut muşchi la piept. :))




"Iată, fiii [și fiicele :)] sunt moştenirea Domnului, răsplata rodului pântecelui. Precum sunt săgeţile în mâna celui viteaz, aşa sunt copiii părinţilor tineri. Fericit este omul care-şi va umple casa de copii; nu se va ruşina când va grăi cu vrăjmaşii săi în poartă" (Psalmul 126) Dincolo de metaforele mai putin relevante pentru secolul 21, sunt convins ca cei trei ingerasi ai tai vor fi o fereastra spre Dumnezeu in familia voastra. filip
RăspundețiȘtergere