"Numai Dumnezeu ştie..."

- Mai sunt şase luni, şase luni până la pierderea vederii.
- Data trecută aţi fost mai exact.
- Cum adică?
- Atunci când v-am întrebat cât timp mai au ochii mei, mi-aţi răspuns că Numai Dumnezeu ştie!

Este dialogul dintre Beniamin Fărăgău (Beni, cum i se spune) şi doctorul său oftalmolog. Nu l-am redat exact, dar cred că am surprins esenţa. Beni ne-a povestit Duminica trecută despre călătoria lui prin Marea Britanie, Irlanda, Statele Unite şi Canada, precum şi despre acest scurt dialog oarecum concluziv pentru ceea ce va urma. Felul lui de a povesti, atitudinea lui, zâmbetul lui liniştit, seninătatea cu care şi-a acceptat (şi îşi acceptă) destinul, toate acestea m-au înmărmurit. Priveam un om sfânt. Poate că unii vor spune că exagerez, însă numai un om sfânt poate accepta ireversibilitatea unei atare situaţii (orbirea definitivă). Pentru mine e mai grozavă decât moartea. Filip (Fărăgău, fiul lui Beni) mi-a povestit că nu-şi aminteşte din copilăria lui decât lucruri frumoase sau extrem de frumoase, cu toate că în trecut familia lui a fost pusă uneori la grea încercare, inclusiv din punct de vedere financiar (au fost momente în care nu aveau ce pune pe masă). Nu a aşteptat DE CE-ul meu. Mi-a răspuns firesc: tatăl meu raporta totul la voinţa lui Dumnezeu. De când sunt în contact cu oamenii aceştia experimentez deseori starea asta de înmărmurire, un fel de stare mistică, de parcă prin oamenii aceştia l-aş întâlni direct pe Dumnezeu, o stare pe care rareori am experimentat-o în trecutul meu spongios. Tot românul merge la biserică şi îşi dă cu "credinţa" în piept, dar de la formalismul românesc, atât de cunoscut, până la a te raporta continuu şi exclusiv la voinţa lui Dumnezeu, este o distanţă ce ţine mai degrabă de... apofatismul catalogării.
UPDATE: Pentru că dialogul pe care l-am redat mai sus, l-am redat sub impactul unei copleşitoare emoţii, şi pentru că realitatea uneori nu ţine de aceste emoţii, redau mai jos cuvânt cu cuvânt ceea ce a spus Beni Duminică. Departe de mine vreo intenţie de a interpreta sau exagera. În fond, nu despre asta e vorba în acest post. Poate că greşeala mea ţine mai degrabă de faptul că nu sunt în completă cunoştinţă de cauză asupra suferinţei lui. Eu l-am cunoscut pe acest om extraordinar abia ieri, când m-a copleşit din nou, căci la întrebarea unui frate: Cum staţi cu sănătatea?, Beni a răspuns: Mai bine decât merit. Aşadar, iată textul (am folosit înregistrarea de pe site-ul http://bisericairis.ro/):
Mai ai 6 luni. Ce-a fost foarte interesant e că nici măcar n-am tresărit. I-am spus doar atât: data trecută aţi fost mai precis. M-a întrebat: dar ce ţi-am spus data trecută? Asta a fost în 2006, în ianuarie. Şi mi-aţi spus sa-mi folosesc ochii până la ultimul strop. Şi l-am întrebat: când e ultimul strop? Şi mi-aţi spus: NUMAI DUMNEZEU ŞTIE!