De fapt, schimbarea mea a început cu adevărat în momentul în care am renunţat la afacerile cu firma de construcţii şi cu intermedierile imobiliare, şi asta s-a întâmplat chiar în perioada primelor întâlniri ale grupului nostru. Brusc nu mă mai interesau câştigurile financiare dubioase. Asta s-a întâmplat peste noapte şi aproape fără să-mi dau seama. Cu alcoolul, însă, nu se putea peste noapte.
Ce se întâmpla, de fapt? De ce nu puteam să renunţ? Sorgintea problemei mele era mult mai adâncă. Degeaba eram prezent fizic în biserică, degeaba căutam salvarea la ceilalţi, degeaba îmi doream pacea aceea nemaiîntâlnită pe care o experimentasem privind cât de senini, de împăcaţi, de fericiţi sunt ceilalţi, atâta timp cât pentru mine Dumnezeu era o entitate situată cumva înafara mea, străină de mine. Dinamica schimbării trebuia iniţiată de la un altfel de Dumnezeu, nu de la cel despre care nu ştiam decât că e atotputernic, atotcunoscător dar de necunoscut pentru mine, aşa cum învăţasem. Iar pentru asta trebuia să pornesc cumva din înlăuntrul meu spre înafară, nu invers, cum făceam acum. Şi, sincer, nu ştiam cum să iniţiez acest proces. Aşa că, prezenţa mea în biserică, la fiecare serviciu religios, deşi folositoare, nu-mi rezolva cu-adevărat problemele. Grupul nu mă ajuta, nici el, foarte mult. Acolo ceva şchiopăta. Eram doar 4-5 inşi care ne mai povesteam din când în când câte ceva. Sigur, pentru noi fiecare întâlnire reprezenta o mână salvatoare întinsă, dar nicicum această mână nu ne apuca pentru a ne trage în interiorul credinţei. Iată şi motivul pentru care, uneori, nu-l prea luam în serios (grupul), cedând repede ispitei. Apoi, în luna ianuarie, s-a întors Beni (Beniamin Fărăgău). El era, de fapt, liderul micului nostru grup. În duminica în care ne-a vorbit (eu asistam pentru întâia oară la un discurs pe viu de-al său), am ieşit din biserică şocaţi (şi eu, şi Corina). Cumva, am înţeles că prin el aveam să ajung la acel Dumnezeu-altfel.
P.S. V-aţi întrebat vreodată de ce omul acesta extraordinar îşi pierde vederea.? Oare pentru că i-a făcut pe atâţia alţii să vadă cu adevărat? Oare pentru că i s-a dat (sau a dat) din VEDEREA lui şi altora?
-va urma-

