Oase, raţiune, moarte şi simţire

În fiecare noapte, în jur de ora 4, mă trezesc cuprins de tremurături... tremurături ale minţii care se încarcă (perplex) cu o serie de paradoxuri în care conflictul viaţă/moarte se dezvoltă progresiv, explodând într-o stare cumplită de depresie nocturnă (adică, din nou, perplexă). Readorm, dar nu inainte de a-mi racni in minte, aproape implorand: "Doamne, daca vrei sa-mi iei sufletul in noaptea asta, te rog sa imi ierti trecutul" (acesta inseamnand si cele 24 de ore pe care le las in urma). Sincer, daca m-as trezi cu aceeasi stare a doua zi dimineata, as face pe mine de spaima. Ce anume, deci, s-ar ascunde in acea strafulgerare a constiintei care ma vede si nu ma suporta? Ratiune vs simtire. Hm.
Ratiunea:
- de cand ma stiu mi-am "persecutat" viata prin trairea grozaviei mortii (reluata in imaginatia mea succesiv si continuu, sub diverse forme)... am purtat sentimentul acesta peste tot... e incredibil! si azi, cand conduc masina, imi imaginez un posibil accident, o ruptura a craniului meu, un parait al osului, o pierdere incontrolabila a suflului urmata de o orbire permanenta... imi misc capul brusc, aruncandu-mi nasul in toate partile, ca sa scap de aceasta viziune, si-mi reiau sofatul... noaptea, scenele devin si mai grozave... am visat candva ca fac o ciorba delicioasa din oasele unui unchi de-al meu...  la final toata familia mea, dupa ce a consumat ciorba, mi-a remarcat in aplauze talentul de bucatar... dimineata aveam gust de oase in gura (asa cum ai gust de peste dupa ce mananci o ciorba de peste seara, inainte de culcare)... asta inseamna a fi perplex...  de ce gust de oase, cand seara am consumat cereale cu lapte? se joaca cineva cu mintea mea sau se joaca mintea mea cu mine si cu simturile mele... asa ca, am trecut la atac... rostul meu, rostul meu, rostul meu? de ce EU? de ce AICI? de ce ASA? pentru CA:
1. universul nu s-a nascut din nimic (truism);
2. viata nu se naste decat din viata (truism);
3. constiinta de sine este un rezultat al unei manifestari a unei constiinte de sine superioare si nemateriale pentru simplul fapt ca materia nu are cum sa fie constienta de sine (truism);
4. orice manifestare a unei constiinte de sine e constienta si, prin aceasta, voluntara (truism);
5. o constiinta de sine se manifesta dintr-un anumit motiv (iar acest motiv nu se poate plia pe material intrucat constiinta de sine nu activeaza in mod necesar instinctul de conservare - definitoriu pentru material, fie el si organic... de ex animalele, plantele-);
6. motivul este voluntar, insa nu poate justificat decat printr-un principiu... acela al atragerii (exact cum face tot universul);
7. principiul atragerii, pentru o constiinta de sine voluntara, este cel al iubirii (truism fiindca doar cei care au constiinta de sine sunt capabili sa iubeasca)... Laurentiu Mihaileanu imi spunea: "Dorine, pana si criminalul e creat din iubire... daca ar fi creat din ura, celulele din corpul lui s-ar respinge, iar omul s-ar imprastia"... CORECT!
8. daca suntem creati dupa principiul acestui soi de atragere (iubire), voluntara - desigur - pt ca ea insasi se principializeaza in functie de cerinte, e greu de crezut ca suntem o intamplare;
9. concluzia finala e ca suntem creati de o constiinta de sine care ne iubeste si care se manifesta dupa cum vrea ea. PUNCT! (e suficient ca ne iubeste)
Ratiunea mai zice urmatoarele: daca stiu toate acestea, de ce mai strig dupa iertare?
Simtirea:
1. universul esti tu;
2. viata, dupa cum o stii si dupa cum o simti, esti tu;
3. tu esti material, esti asa cum te privesti in oglinda;
4. ai vointa, de aia faci ce faci;
5. neh, te caci pe tine cand simti ca mori... ce dovada mai vrei?
6. desigur, doar existi, nu?
7. iubesti, crede-ma!... la ce ar mai folosi chestia dintre picioarele tale?
8. aici mai fa rost de justificari, esti prea subtire.
9. si ce daca?

P.S. De ce, atunci, ma simt gol? De ce nu mai am continut? De ce simtirea mi se pare o gluma? De ce noaptea, la ora 4, dupa ce readorm scrasnind dintii fac o ciorba din oamenii pe care ii iubesc? Asta chiar e o intrebare. :)