Vor prezenta Andrea Hedeș, Ștefan Bolea și reprezentanții editurii.
„Aceste rânduri sunt un semn de carte într-o viață aproape distrusă. O parte dintre ele a văzut deja lumina tiparului, iar o altă parte a fost citită pe internet (cu reacții dintre cele mai diverse). Restul, ineditele, au dat năvală peste mine, așa încât am petrecut zile întregi lăsându-le să se aștearnă (aproape singure) pe „hârtia” monitorului. Și nu mă mir. Cele două cărți pe care le-am publicat (întâmplător și abrupt) înaintea acesteia au stat opt ani în sertar, opt ani în care activitățile mele au fost legate de micile afaceri imobiliare și de nenumăratele incursiuni bahice. Unii vor spune că ceea ce am făcut este înțelept. Eu, însă, mă văd nevoit să mărturisesc / recunosc că nimic din ce am făcut în această perioadă nu a fost înțelept. Poate folositor, dar înțelept, nu. În cei opt ani de zile rare au fost cazurile în care am pus degetele pe tastatură și „am născut” texte. Și mai rare au fost cazurile în care am luat o carte în mâini și am răsfoit-o (căci de citit vreuna nu știu să fi citit). Îmi amintesc, în schimb, că am numărat foarte mulți bani. Ce folos, de vreme ce nici din aceștia nu a mai rămas mare lucru? Prin urmare, miza acestei cărți este una ce ține mai degrabă de aspectul practic, chiar militant, al literaturii. Ea se dorește un semnal de alarmă tras în prezența (și auzul) tuturor oamenilor care sunt bolnavi de o adicție letală.
Capitolele în care bombardez cititorul cu imagini și expresii de cea mai joasă speță nu mă onorează. Ele exprimă realitatea celor două stări fluctuant halucinante: narcomania și beția. Cu bucurie o spun: nu mă mai reprezintă. Și totuși, ele sunt miezul acestui manual de supraviețuire.
Nu tot ce am scris pe aceste pagini este autobiografic. Sunt multe detalii care nu au legătură cu viața mea. Această carte nu este scrisă pentru pudibonzi. Ea nu se adresează celor care au o viață ținută în echilibru.
Folositor, așadar, nicidecum înțelept. Rămân loial ideii că literatura are rolul de a discerne între valoare și non-valoare, lăsând-o drept moștenire pe cea dintâi. Dacă această carte va schimba, cât de puțin, o viață de om înlănțuită de boala dependenței, atunci ea își va fi împlinit menirea. La cealaltă variantă nici măcar nu vreau să mă gândesc.” (Dorin Mureșan)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu