marți, 24 mai 2011

O nouă carte veche ieşită (aproape) de sub tipar.

BOOKFEST. Sâmbătă, 28 mai, orele 16.00, la standul editurii Vinea va fi lansat debutul meu în poezie, poemul delahoya. Clujenii ştiu cel mai probabil ce înseamnă delahoya. Nu, nu e vorba de cunoscutul pugilist, ci de festivalul de muzică rave de pe dealul (sau din zona cunoscută drept) Hoia. De subliniat e că majoritatea participanţilor de la acest festival consumă substanţe psihotrope, lucru pe care îl făcusem şi eu. De fapt, volumul prezintă povestea unei halucinaţii, fiind compus din 3 poeme lungi: naşterea (halucinaţiei), poemul cu dinţi (seria de flashuri din cadrul halucinaţiei) şi poemul delahoya (consecinţele schizofrenice ale halucinaţiei). Textele au fost scrise undeva prin 2003 - 2005. Nu le recitisem. Când am fost anunţat că vor fi publicate, adică acum vreo două săptămâni, le-am recitit, cu mâinile în cap. :) Aş spune că am intrat în ele cu buldozerul cenzurii. Am tăiat fără milă. Cred că doar 50 la sută din ce era am păstrat. Vreo 4-5 strofe au zburat la gunoi. Le-am înlocuit cu alte poeme, mult mai puternice, zic eu, situându-le pe aceste din urmă între cele trei mari poeme, ca pe un soi de respiro. Iată şi o strofă din primul ciclu de naşteri:

*
m-am născut în ziua în care mama a băut sânge
din mine
dinţii i se strepeziseră, îşi ducea mâinile la urechi
zbieretele mele îi încălzeau inima
atunci se lupta cu mine şi zicea
ai început să te înroşeşti, din pielea ta firele
de iarbă se nasc precum dinţii, mâinile tale
sunt două buzdugane cu care îmi loveşti ochii 
îmi spinteci pântecele cu limba,
şi vrei să mă înghiţi, îţi spun,
nu sunt dumnezeu, trezeşte-te, sub paşii tăi, luminile
au început să se usuce.
am început să fug şi lumea
se îndepărta de mine. târziu, tatăl meu a ridicat un deget.
m-am oprit. răsuflarea mea acoperea pădurea în care
lupii sforăiau ucişi de viaţă.
aici e capătul, fiule, mi-a zis el, de aici încep ierburile să crească
şi oamenii fug după zei ca după nişte licurici unşi cu miere.
aici ai să te opreşti, întoarce-te,
să trăieşti, să-ţi câştigi pâinea, să te învârţi pe loc
ca o roată ce nu-şi cunoaşte drumul.
întoarce-te!
am fugit. luminile se aprindeau în urma mea,
şi iarba lua foc.
în spate,
hohotele tatălui meu.

2 comentarii:

  1. Delahoya... ce vremuri ... mergeam si eu in 2000/2001 cand era super misto toata treaba, veneau cei de la Suie Paparude etc... super nebuneala cu multe fumuri si alcool ... Interesante versuri... ;)

    RăspundețiȘtergere
  2. a fost super, o clipa. dupa aia n-a mai fost super. :)

    RăspundețiȘtergere